Un start perfect avut de Valtteri Bottas, plecat al treilea de pe grilă, a fost factorul determinant în obținerea de către finlandez a victoriei, prima a sa după cursa din Azerbaidjan din aprilie. Pentru Mercedes acesta este al șaselea titlu mondial la rând. Podiumul a fost completat de Sebastian Vettel pentru Ferrari și colegul lui Bottas, Lewis Hamilton.
Pilotul olandez al echipei Red Bull Honda, Max Verstappen, a câștigat duminică Marele Premiu al Austriei depășindu-l pe Charles Leclerc de la Ferrari în turul 69 din totalul celor 71 cu o manevră care a dus la un acroșaj între cele două mașini. După o analiză de câteva ore, comisarii au decis să clasifice incidentul ca fiind unul de cursă fără să acorde vreo penalizare.
Cu Marele Circ sărbătorind duminică în Shanghai al 1000-lea Grand Prix de la începuturile competiției, Lewis Hamilton și coechipierul Valtteri Bottas au adus Mercedes a treia dublă din tot atâtea curse în startul sezonului 2019. Într-o zi în care Ferrari nu au avut niciun răspuns pe măsură pentru Săgețile Argintii, Sebastian Vettel a completat podiumul pe al treilea loc.
Charles Leclerc părea să fie pe punctul să transforme întâiul său pole position în prima victorie în Formula 1 sub lumina reflectoarelor din Bahrain. Dar cu 10 tururi înainte de finalul totalului celor 57, o problemă avută la componenta MGU-H a motorului său l-a încetinit semnificativ, fiind nevoit să cedeze șefia cursei pilotului Mercedes, Lewis Hamilton.
Adesea vedem piloții de Formula 1 că se luptă pe finalul unei curse pentru a stabili cel mai rapid tur, mai ales că nivelul de combustibil e mai scăzut neavând altă motivație decât orgoliul personal. Dar din 2019 aceștia vor fi răsplătiți oficial cu un punct bonus care va conta atât în clasamentul individual cât și în cel pe echipe.
Federația Internațională de Automobilism a dat publicității vineri lista Grand Prix-urilor care vor forma în 2019 calendarul competițional al Formulei 1
Valtteri Bottas avea amintiri foarte plăcute de la Soci, unde obținuse anul trecut prima victorie a carierei. Dar pilotului Mercedes i-a fost cerut să pună mai presus de toate interesele echipei, permițându-i coechipierului Lewis Hamilton să câștige cursa de duminică și să își mărească și mai mult avantajul în clasamentul general față de rivalul Sebastian Vettel de la Ferrari. Un rezultat care, după cum avea chiar finlandezul să recunoască, deși excelent pentru Săgețile Argintii, e foarte greu de acceptat.
Plecat din pole position, Hamilton a dominat încă de la start când trei piloți au fost nevoiți să abandoneze în al treilea viraj: Romain Grosjean (Haas) a derapat, cauzând un nor de fum înainte de a se ciocni cu mașina Renault a lui Nico Hulkenberg și cea Toro Rosso a lui Pierre Gasly.