Lewis Hamilton și echipa Mercedes au arătat duminică și în Franța că sunt în acest sezon într-o clasă superioară față de restul competitorilor din Formula 1 care parcă ar merita să aibă o competiție proprie la matineu.
Audi a prezentat la Salonul Internațional Auto de la Shanghai 2019 un concept auto adaptat tendințelor globale în dezvoltarea urbană. Producătorul german a luat în calcul un viitor cu infrastructură urbană adaptată condusului autonom, în care experiența și siguranța pasagerilor vor fi amplificate prin soluții de inteligență artificială
Pilotul Mercedes, Valtteri Bottas, a câștigat duminică în Australia primul Grand Prix din 2019, impunându-se de o manieră categorică în fața coechiperului său, campionul mondial Lewis Hamilton. Max Verstappen, conducând o mașină Red Bull aflată la începutul colaborării cu Honda, a încheiat al treilea pe podium.
Sosirea iernii ne face să fim puțin mai îngrijorați atunci când suntem la volan. Statistic, șoferii neexperimentați au mai multe șanse să fie implicați într-un accident de circulație.
Max Verstappen a obținut victoria de etapă în Mexic, olandezul conducând exemplar și dublându-și succesul din 2017 de pe Autodromo Hemanos Rodriguez. Dar în timp ce acesta obținea a cincea victorie din carieră, britanicul Lewis Hamilton, cu o clasare pe locul 4 duminică se încorona campion pentru a cincea oară, cu două etape înainte de finalul sezonului, devenind al treilea pilot din istorie, după Juan Manuel Fangio și Michael Schumacher care reușește această performanță.
A fost o cursă dramatică pentru majoritatea plutonului din Formula 1 dar pentru cel care a condus de la start până la finiș, Lewis Hamilton, totul a părut să fie o plimbare senină de duminică după-amiază, acesta obținând a cincea sa victorie în Japonia și a patra pe circuitul de la Suzuka în timp ce rivalul său, Sebastian Vettel, a încheiat cursa doar al șaselea.