Pilotul german, în vârstă de 31 de ani, a câștigat duminică primul său titlu mondial învingându-l chiar pe colegul său de la Mercedes, Lewis Hamilton.
"Am urcat muntele, sunt în vârf, și mă simt bine" a declarat Nico Rosberg pe Facebook. "De 25 de ani, de când concurez în cursele cu motor, acesta a fost visul meu, să devin campion mondial la Formula 1" a adăugat pilotul.
Sute de tururi şi de kilometri au fost parcurşi dar ce ne-au indicat acestea şi la ce ne putem aştepta de la prima cursă din noul sezon, Rolex Australian Grand Prix din Melbourne?
După ce s-a luptat tenace în Marele Premiu al Italiei, Charles Leclerc a obținut a doua victorie la rând în weekend-uri consecutive. Aceasta a fost prima reușită de Ferrari la Monza din 2010 încoace.